Statul preia jumătate din costurile companiilor care pregătesc elevi în sistemul dual. Măsura sună bine pe hârtie și are cifre în spate, dar sub schemă rămân câteva întrebări la care nimeni nu răspunde încă.

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința din 29 iulie, un mecanism de ajutor de stat prin care companiile pot recupera 50% din cheltuielile eligibile pentru instruirea practică a elevilor din învățământul profesional dual. Pentru 2026, aproximativ 130 de întreprinderi urmează să beneficieze de schemă, iar impactul direct atinge circa 2.000 de elevi care vor intra în programe pe această cale.

Argumentul principal invocat de autorități e rata de angajare: potrivit datelor Guvernului, absolvenții învățământului dual ajung să fie angajați în proporție de aproximativ 60%, față de 30% în cazul absolvenților de învățământ profesional clasic. Diferența e semnificativă și explică de ce statul mizează pe extinderea sistemului. Rămâne, însă, o zonă gri: cât și cum sunt plătiți elevii pe durata practicii, ce condiții de muncă au și cine verifică asta.

Ce acoperă concret subvenția

Cheltuielile eligibile pentru compensare sunt trei: remunerația brută plătită elevilor pe durata instruirii, salariul de bază al maistrului-instructor și costurile de formare psihopedagogică a acestuia. Statul acoperă 50% din aceste sume.

Aici apare primul semnal care merită atenție. Salariul de bază al maistrului-instructor este plafonat la nivelul salariului minim pe economie. Cu alte cuvinte, statul cofinanțează formarea profesională a viitorilor angajați ai companiei, dar oamenii care fac efectiv această formare, maiștrii, sunt încadrați la un plafon salarial minim. Pentru un rol care presupune atât competență tehnică, cât și pregătire pedagogică formală, plafonul ridică o întrebare firească despre calitatea și continuitatea instruirii în timp.

Al doilea semnal e raportul de supraveghere. Un singur maistru-instructor poate coordona simultan până la 15 elevi. Într-un atelier real, cu utilaje, materiale și proceduri de siguranță, un raport de 1 la 15 e la limita superioară a ceea ce se poate numi „instruire practică individualizată”. Pentru comparație, învățământul dual funcțional în alte țări europene operează cu raporturi vizibil mai mici.

Cifrele care conturează sistemul

În anul școlar 2025-2026, aproximativ 3.300 de elevi au studiat în sistem dual, în parteneriat cu 230 de companii. Dintre aceștia, 2.139 s-au înscris în 2025, ceea ce arată un ritm accelerat de creștere a programului.

Pentru anul școlar 2026-2027, Ministerul Educației și Cercetării a rezervat 2.669 de locuri bugetate pentru învățământul dual. Peste 300 de companii și-au exprimat disponibilitatea să pregătească elevi în peste 70 de programe de formare profesională. Piesele sunt așezate pentru o extindere consistentă a sistemului.

Ce lipsește din tablou: date publice despre cât câștigă efectiv elevii, câți dintre ei rămân la angajatorul care i-a format, câți pleacă în primul an și cum arată contractele lor de muncă după absolvire. Fără aceste date, „rata de angajare de 60%” e o cifră utilă, dar incompletă. Un elev angajat pe salariul minim, cu contract pe perioadă determinată, în același atelier în care a făcut practică, se numără la fel ca un elev angajat pe un post cu perspective reale.

Pentru elevi și candidații care aleg o rută duală

Dacă ești elev sau părinte care evaluează o școală profesională duală pentru anul viitor, câteva întrebări utile de pus înainte să semnezi:

- Câți elevi are un maistru-instructor în atelier? Dacă răspunsul e „aproape 15”, întreabă cum se împarte concret timpul de instruire individuală.

- Care e remunerația brută pe durata practicii? Suma trebuie prevăzută clar în contract, nu doar promisă verbal.

- Ce se întâmplă după absolvire? Există o ofertă de angajare formală, cu un salariu concret și un post definit, sau doar o „posibilitate”?

- Ce competențe transferabile obții? O calificare recunoscută în afara companiei-partener îți deschide opțiuni; una îngustă, folosibilă doar în atelierul respectiv, te leagă de un singur angajator.

Învățământul dual e o rută serioasă către primul job, mai ales pentru meserii tehnice unde piața cere cu adevărat oameni. Riscul, într-un sistem cofinanțat de stat cu plafoane pedagogice și raporturi mari, este ca elevul să devină, involuntar, forță de muncă ieftină subvenționată din bani publici. Diferența dintre „investiție reală în competențe” și „canal de forță de muncă ieftină” se vede în contractul de după absolvire, nu în broșura de la înscriere.

Pentru companii și responsabili HR: ce înseamnă schema în practică

Pentru un angajator care vrea să acceseze schema, calendarul și pașii sunt fermi. Sesiunea de depunere a cererilor s-a deschis pe 20 iulie 2026 și se închide pe 10 septembrie 2026. Aplicarea se face prin formularul electronic disponibil pe platforma Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), la e-cabinet.oda.md.

Pentru companiile care nu sunt încă în sistemul dual dar vor să intre, primul pas e o scrisoare de intenție către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în care se specifică programul de formare vizat, instituția de învățământ parteneră și numărul de elevi pe care compania îi poate pregăti.

Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie, descrie învățământul dual ca „una dintre cele mai eficiente investiții pe care o companie o poate face în propriul viitor” și îndeamnă întreprinderile eligibile să valorifice oportunitatea de compensare. Poziția Camerei e clară: sistemul dual e văzut ca un pilon al formării profesionale moderne, iar pe 28 iulie 2026 instituția a găzduit o masă rotundă dedicată extinderii învățământului dual în sectorul aviatic, la Centrul de Excelență în Transport.

Dincolo de logistica accesării fondurilor, deciziile mai grele sunt cele de HR. Recuperarea a 50% din costurile de instruire practică e un stimulent real, dar nu rezolvă întrebările structurale: cum construiești un program de ucenicie care produce oameni cu adevărat pregătiți pentru posturile tale, nu doar elevi care au trecut printr-un atelier? Cine ține evidența calității instruirii într-un raport de 1 maistru la 15 elevi? Ce plan de retenție ai pentru cei pe care îi angajezi după absolvire, ca să nu piardă compania investiția în primul an?

Pentru companiile care abordează serios programul, schema poate deveni un canal solid de recrutare pentru meserii unde piața muncii din Republica Moldova e sub presiune. Pentru cele care o tratează strict ca pe o oportunitate de cost, riscul reputațional se acumulează în timp: recenziile foștilor elevi-angajați ajung să spună, mai devreme sau mai târziu, ce fel de angajator ești.

Ce rămâne de urmărit

Extinderea învățământului dual în Republica Moldova e o direcție bună pe hârtie și cu efecte măsurabile în cifrele de angajare. Rămân trei zone unde datele lipsesc și unde vor fi definite, în următorii ani, adevăratele rezultate ale investiției publice.

Prima: transparența salariilor plătite elevilor pe durata practicii și după absolvire. A doua: monitorizarea condițiilor de muncă la companiile-partener, în special respectarea raportului de 15 elevi per maistru și existența unei formări pedagogice reale. A treia: rata de retenție în primii doi ani după angajare, nu doar rata de angajare la absolvire.

Concluzie: o schemă cu potențial real și cu semnale de urmărit

Compensarea a 50% din cheltuielile eligibile e un instrument util care poate accelera integrarea tinerilor în muncă, mai ales în meserii tehnice. Dar plafonarea la salariul minim a maiștrilor-instructori, raportul de 1 la 15 și absența datelor publice despre salariile ucenicilor sunt semnale care merită păstrate în cadru. Diferența dintre o investiție reală în competențe și un canal de forță de muncă ieftină o vor arăta contractele semnate în 2027 și 2028, nu comunicatele de presă din 2026.